Europa are nevoie de un duș rece numit Brexit

Dar, înainte de orice, o scurtă istorioară.

Un american, îndrăgostit de gazonul din Marea Britanie, poftește la verdele ierbii și acasă la el. Cumpără cantitatea necesară de semințe, cultivă, îngrijește, udă zilnic, tunde și în final se enervează: rezultatul nu semăna deloc cu cel din fața conacelor englezești. Nedumerit, se întoarce în Regat și îl întreabă pe primul grădinar care îi iese în cale cum se procedează pentru a obține un gazon impecabil, plăcut vederii. „Simplu, îl lămurește grădinarul, cumperi semințe, cultivi, îngrijești, uzi zilnic, îl tunzi…”. „Și, și….?”, întreabă nerăbdător americanul. „…și tot așa vreme de 1000 de ani”, îl lămurește imperturbabil englezul.

Este în această poveste mai tot secretul puterii Engliterei, și anume statornicia lor. Rezistă pe insulă de la începutul istoriei și probabil vor rămâne tot așa de puternici și influenți, niște inși pentru care lumea este simplă, pentru că are un sus acolo la ei și un „down under” în rest.

Văd scenarii care încep de la optimism, adică o creștere a PIB de 4% în cazul părăsirii Uniunii Europene, scenariu avansat de un grup de economiști ce susțin un „da” la referendum până la scăderi de peste 7%, valoare avansată de instituții oficiale britanice. Artileria grea scoasă la bătaie de susținătorii UE este chiar miliardarul Geroge Soros, care, din perspectiva lui de fin cunoscător al lirei sterline – vă amintesc că a pariat în anii ”90 împotriva monedei britanice și a câștigat din asta peste un milliard de dolari – anunță acum scenarii catastrofale pe piața monetară. Se mai vorbește de relocări de companii, de pierderi de locuri de muncă și de scăderi ale comerțului exterior, cu efecte majore asupra multor state europene.

Asemeni ardeleanului în fața girafei, zic „nu cred”.

Jumătate din banii care circulă în întreaga lume într-un an trec prin City, iar banii aceștia nu au naționalitate și nici sentimente, ei circulă pe acolo pe unde le este ușor și bine. Iar adevăratele uniuni ale lumii nu sunt cele juridice, ci tratatele comerciale. Se ascund în denumiri ermetice – ASEAN, EFTA, NAFTA, SAFTA, TPP sau nenăscutul încă TTIP, și desenează noile hotare ale lumii, stabilind politici interne și externe, indiferente la ce votează, zice sau își dorește vulgul.

Uniunea Europeană însăși este mai mult o alianță economică, și aceste interese vor prevala, chiar în cazul unui „da” pentru părăsirea uniunii. Dincolo de efectele pe termen scurt, care ar putea fi, de acord, o devalorizare a lirei sterline, falimente și căderi economice, sunt sigur că politicienii vor tergiversa orice decizie sau chiar vor repeta consultarea până când rezultatul va fi cel dorit, aceasta fiind o practică europeano/noupoliticianistă de care ar trebui să vă amintiți bine.

Un fost premier britanic a spus la un moment dat că lumea se împarte în „locuri de unde oamenii pleacă” și „locuri unde oamenii vin”, și Marea Britanie va rămâne un loc unde oamenii vor dori să vină; de aceea nu sunt partizanul scenariilor pesimiste legate de locurile de muncă și lucrătorii străini din regat. Marea Britanie stă, din punct de vedere demogafic, mult mai bine decât România, cu o piramidă mult mai echilibrată din punct de vedere al vârstelor, lipsită de excentricități asemănătoare cu cocoașa decrețeilor de la noi și cu o natalitate în creștere, ceea ce înseamnă un sistem de asigurări sociale mult mai rezistent.

Pentru liderii europeni un Brexit ar fi un binevenit duș rece. Sunt un pachet de conducători care în general lucrează cu două reguli simple: 1.”Nu facem nimic, așteptăm să treacă de la sine” și 2. „La naiba, nu a trecut, hai să dăm niște bani”. Sigur, totul ambalat în reuniuni de urgență, întâlniri bi sau multilaterale și declarații fulminante de care se vor dezice a doua zi.

La cea mai recentă întâlnire menită să prevină ieșirea din Uniune a Marii Britanii liderii europeni au acceptat – pentru a câta oară- o divizare a europenilor în inși de primă mână și de mâna a doua, doar pentru a păstra o uniune de ochii lumii, care nu-i mai convinge nici măcar pe ei. Țelul lor ar trebui să fie o Europă unită în spirit, în care și grecul și românul și neamnțul să nu aibă probleme să spună sunt grec, român sau neamț oriunde pe continent și o comunitate a intereselor economice care să fie în stare să oprească milioanele de oameni plecați de țările lor în căutarea bunăstării. O Europă fermă, dar fără birocrație. Care să colaboreze și să fie un partener al puterilor mondiale noi și vechi și nu un soi de vasal cu capul plecat.

Din acest punct de vedere, abordarea Marii Britanii mi se pare corectă.